Explore your Results

ThumbnailTitleRepository
Adeverirea a lui Eftimie, egumen de la mănăstirea BistrițaAdeverirea a lui Eftimie, egumen de la mănăstirea Bistrița
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Adunătură de povești, începându-se de la ziditul lumii până la împărățiia lui Costandin Peleolog, împăratul cel de apoi al romanilor, adecă al grecilor, așijderea cuprinzându și de a împărățiia turcilor până acum, așijderea și pentru Veneție, când s-au zidit și câți domni au domnit într-însa și câte cetăți au luat, așijderea și pentru patriarși și cum au patrierșit în scaunul sventei besearicei lui Dumnezeu ceii mari, adunate acestea toate den multe fealiuri de cărți ce au fost mai de treabă și mai cu dulceață și pre limbă proastă scriseAdunătură de povești, începându-se de la ziditul lumii până la împărățiia lui Costandin Peleolog, împăratul cel de apoi al romanilor, adecă al grecilor, așijderea cuprinzându și de a împărățiia turcilor până acum, așijderea și pentru Veneție, când s-au zidit și câți domni au domnit într-însa și câte cetăți au luat, așijderea și pentru patriarși și cum au patrierșit în scaunul sventei besearicei lui Dumnezeu ceii mari, adunate acestea toate den multe fealiuri de cărți ce au fost mai de treabă și mai cu dulceață și pre limbă proastă scrise
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Anthologionŭ sirěčŭ Cvětoslovŭ, ili trifolog, poslědovania b[o]ž[e]stvnyh prazdnikov v[o]l[o]dčnyh, b[o]gorodičnyh, styh prazdnuemyh, i obštyh neprazdnuemyh, na kožod dni. SAnthologionŭ sirěčŭ Cvětoslovŭ, ili trifolog, poslědovania b[o]ž[e]stvnyh prazdnikov v[o]l[o]dčnyh, b[o]gorodičnyh, styh prazdnuemyh, i obštyh neprazdnuemyh, na kožod dni. S"stavlennyi ot mnogih styh otc". V"sesinlago ba bl[a]g[o]d[i]tiju i pomoštiju. V" obitely uspenija Pr[ecis]tya B[o]gom[i]tre, ktitorstva presvetlago knjadza, Io Mathea Basaraba voevody. Tščaniem i iždiveniem Ieromonaha Melhisedeka, igumena tojaž obitel, s"vr"senie pervie napečatasja. V" dl"gom"poli. V" le[to] 7152. Ot rož[destva] H[risto]va, 1643.
TEXT
National Library of Romania
Europeana
Băile Călimăneşti. Mănăstirea Cozia.Băile Călimăneşti. Mănăstirea Cozia.
IMAGE
Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" Vâlcea
Europeana
Carte întru care să scriu mâncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce, dupre orânduiala lorCarte întru care să scriu mâncările de peaște i raci, stridii, melci, legumi, erburi și alte mâncări de sec și de dulce, dupre orânduiala lor
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Ceasornicul domnilor. Viața împăratului Marco Avrilie cu învățăturile lui arătând obiciaiurile vechi a împărăției Râmului [...] scoasă din multe cărți elinești și latinești pre limba româniască de Nicolai Costin, biv-vel logofăt, [...] în dzilele mării sali Grigorie Ghica voevod, domnul Țării Moldovii, în anii de la zidirea lumii 7244(1736), avgust 5, cu mâna lui Ioan, gramaticul de vamă, sân Pavel cămărașul.Ceasornicul domnilor. Viața împăratului Marco Avrilie cu învățăturile lui arătând obiciaiurile vechi a împărăției Râmului [...] scoasă din multe cărți elinești și latinești pre limba româniască de Nicolai Costin, biv-vel logofăt, [...] în dzilele mării sali Grigorie Ghica voevod, domnul Țării Moldovii, în anii de la zidirea lumii 7244(1736), avgust 5, cu mâna lui Ioan, gramaticul de vamă, sân Pavel cămărașul.
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Dania lui Anania, mitropolitul Țării Românești, pentru mănăstirea ArgeșDania lui Anania, mitropolitul Țării Românești, pentru mănăstirea Argeș
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Dania lui Eftimie mitropolitul Țării Românești, pentru mănăstirea GolgotaDania lui Eftimie mitropolitul Țării Românești, pentru mănăstirea Golgota
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Dania lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, peentru mănăstirea RomeriDania lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, peentru mănăstirea Romeri
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Dania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Dohiar de la AthosDania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Dohiar de la Athos
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Dania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea GlavaciocDania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Glavacioc
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Dania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea GovoraDania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Govora

Dania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea TismanaDania lui Vlad Călugărul, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Tismana

Dĕania Svętūhì Apostolŭ ...Dĕania Svętūhì Apostolŭ ...
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Iže vŭ svętūih prĕpodobnago i bogonosnago otca našego Efrema Sirina Poučenia dušepolŭznaa i povĕsti umiljenia i utĕšeniaIže vŭ svętūih prĕpodobnago i bogonosnago otca našego Efrema Sirina Poučenia dušepolŭznaa i povĕsti umiljenia i utĕšenia
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Leatopiseț întru carele să coprinde domnia dintâi și de a doao din Țara Moldovei a Măriei sale prealuminatului nostru domn Io Nicolae Alexandru voevod / carele iaste alcătuit de Nicolae Costin vel log[ofăt], feciorul lui Miron Costin ce-au fost logofăt mare. Și domnia dintâi și de a doao iară a Măriei sale din Țara Rumânească / tocmit și așezat de Radul Popescul ce-au fost vornic mare. Coprinzând și alte lucruri ce s-au întâmplatu pintr-alte părți într-aceaste domnii ale Măriei sale ; carele l-am scris eu, popa Stanciul de la Bisearica Tuturor Sfinților, din BucureștiLeatopiseț întru carele să coprinde domnia dintâi și de a doao din Țara Moldovei a Măriei sale prealuminatului nostru domn Io Nicolae Alexandru voevod / carele iaste alcătuit de Nicolae Costin vel log[ofăt], feciorul lui Miron Costin ce-au fost logofăt mare. Și domnia dintâi și de a doao iară a Măriei sale din Țara Rumânească / tocmit și așezat de Radul Popescul ce-au fost vornic mare. Coprinzând și alte lucruri ce s-au întâmplatu pintr-alte părți într-aceaste domnii ale Măriei sale ; carele l-am scris eu, popa Stanciul de la Bisearica Tuturor Sfinților, din București
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Leatopisețul Țării RumâneștiLeatopisețul Țării Rumânești
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Leatopisețul Țărâi Moldovei de la Aaron vodă încoace, de unde iaste părăsită de Uriache vornicul de Țara de Gios, scoasă de Miron Costin vornicul de Țara de GiosLeatopisețul Țărâi Moldovei de la Aaron vodă încoace, de unde iaste părăsită de Uriache vornicul de Țara de Gios, scoasă de Miron Costin vornicul de Țara de Gios
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Lexikonì slavenovlašeskūi i imen tŭlkovanieLexikonì slavenovlašeskūi i imen tŭlkovanie
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
MargaritMargarit
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Mὴν Φευρουάριος. [Μinei].Mὴν Φευρουάριος. [Μinei].
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Petru voievod și fiul său MarcoPetru voievod și fiul său Marco
IMAGE
INP - National Heritage Institute, Bucharest
Europeana
Porunca lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, către Barbu postelnicPorunca lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, către Barbu postelnic
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Psaltichie rumâneascăPsaltichie rumânească
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Svętĕišago i premudrago i blaženiĕišago učitelę pravolavnūmŭ hristianomŭ prĕbodobnago vo inokoh kirŭ Iosifa. Besĕdū različnū iže po onogo kŭ bogu otšestviju ot iže onago rukopisanin opasno zdĕ složiša sę ukazŭ sego spisanię vsego skorĕiše tožde i prostĕišeSvętĕišago i premudrago i blaženiĕišago učitelę pravolavnūmŭ hristianomŭ prĕbodobnago vo inokoh kirŭ Iosifa. Besĕdū različnū iže po onogo kŭ bogu otšestviju ot iže onago rukopisanin opasno zdĕ složiša sę ukazŭ sego spisanię vsego skorĕiše tožde i prostĕiše
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Albină][Albină]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Alexandria][Alexandria]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Apostol][Apostol]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Cronici moldovenești][Cronici moldovenești]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Cuvântări][Cuvântări]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Didahii] / [Antim Ivireanul][Didahii] / [Antim Ivireanul]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Dĕania svętūh Apostolì ... ][Dĕania svętūh Apostolì ... ]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Filocalie][Filocalie]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Istoria lui Erotocrit][Istoria lui Erotocrit]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Istoriia lui Varlaam și Ioasaf][Istoriia lui Varlaam și Ioasaf]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Minei pe luna februarie][Minei pe luna februarie]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu de cronici moldovenești][Miscelaneu de cronici moldovenești]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu de cronici moldovenești][Miscelaneu de cronici moldovenești]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu de literatură apocrifă][Miscelaneu de literatură apocrifă]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu religios și de cărți populare][Miscelaneu religios și de cărți populare]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu religios][Miscelaneu religios]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu religios][Miscelaneu religios]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu slavo-român][Miscelaneu slavo-român]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Miscelaneu][Miscelaneu]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Molitfelnic slavo-român][Molitfelnic slavo-român]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Mântuirea păcătoșilor] / [Agapie Landos][Mântuirea păcătoșilor] / [Agapie Landos]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Pravilo sì Bogomì počinaem svętūh Apostolŭ i svętūh sedmì sŭborì ...][Pravilo sì Bogomì počinaem svętūh Apostolŭ i svętūh sedmì sŭborì ...]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Pravilă][Pravilă]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Psaltire slavo-română][Psaltire slavo-română]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Psaltire][Psaltire]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Psaltire][Psaltire]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Psaltire][Psaltire]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Psaltirea în versuri] / Dosoftei[Psaltirea în versuri] / Dosoftei
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Sbornic][Sbornic]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Sbornic][Sbornic]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Scara sf. Ioan Scărarul][Scara sf. Ioan Scărarul]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Scara sf. Ioan Scărarul][Scara sf. Ioan Scărarul]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
[Tetravanghel][Tetravanghel]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Îmntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea TismanaÎmntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Tismana
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru Cristian postelnicÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru Cristian postelnic
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru MitropolieÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru Mitropolie
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea ArgeșÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Argeș

Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea BistrițaÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Bistrița

Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea CoziaÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Cozia

Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea GlavaciocÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Glavacioc
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea GovoraÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Govora

Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea NucetÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Nucet
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea SnagovÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Snagov
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea TismanaÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Tismana

Întărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea VieroșÎntărirea lui Alexandru Mircea, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Vieroș

Întărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea BistrițaÎntărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Bistrița
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea GlavaciocÎntărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Glavacioc

Întărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea SnagovÎntărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Snagov
TEXT
Arhivele Naționale Istorice Centrale
Europeana
Întărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea TismanaÎntărirea lui Petru cel Tânăr, voievodul Țării Românești, pentru mănăstirea Tismana

Κανόνες παρακλητικοὶ καὶ ἐγκωμιαστικοὶ πρὸς τὴν ὑπεραγίαν Θεοτόκον, ψαλλόμενοι ἐν τοῖς ἀποδειπνίοις. [Imnografie]. / Ioan DamaschinΚανόνες παρακλητικοὶ καὶ ἐγκωμιαστικοὶ πρὸς τὴν ὑπεραγίαν Θεοτόκον, ψαλλόμενοι ἐν τοῖς ἀποδειπνίοις. [Imnografie]. / Ioan Damaschin
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Συλλογή ἐρωτοαποκρίσεισ εἰσ διαφόρουσ θεολογικέσ ὐποθέσεισ, ἐκ τῶν διαφόρων ἐκκλησιαστικῶν συγγραφέων.Συλλογή ἐρωτοαποκρίσεισ εἰσ διαφόρουσ θεολογικέσ ὐποθέσεισ, ἐκ τῶν διαφόρων ἐκκλησιαστικῶν συγγραφέων.
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Σχόλια στίσ ωμηλίες τοῦ Γρηγορίου του Θεολόγου. [Omiletică]Σχόλια στίσ ωμηλίες τοῦ Γρηγορίου του Θεολόγου. [Omiletică]
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Τοῦ ἐν ἁγίοις πατρὸς ἡμῶν Βασιλείου ἀρχιεπισκόπου Καισαρείας Καππαδοκίας τοῦ Μεγάλου λόγος εἰς τὴν Ἑξαήμερον [Miscelaneu teologic] / Vasile cel MareΤοῦ ἐν ἁγίοις πατρὸς ἡμῶν Βασιλείου ἀρχιεπισκόπου Καισαρείας Καππαδοκίας τοῦ Μεγάλου λόγος εἰς τὴν Ἑξαήμερον [Miscelaneu teologic] / Vasile cel Mare
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Ωμιλίεσ του ἂγίου Ιωάννου του Χρυσοστόμου καὶ του Ιωὰννου του Χαλκηδόνος. [Miscelaneu omiletic - Teologie].Ωμιλίεσ του ἂγίου Ιωάννου του Χρυσοστόμου καὶ του Ιωὰννου του Χαλκηδόνος. [Miscelaneu omiletic - Teologie].
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
Ἐπιστολὴ πρὸσ τὸν ἀποστείλαντα ἀδελφὸν πεμφθῆναι αὐτῷ τοὺσ εὑρεθέντασ λόγουσ τοῦ ἁγίου πατρὸσ ἀββᾶ Δωροθέου, σὺν ἐγκωμίῳ τοῦ βίου αὐτοῦ ἐν ἐπιτομῇ καὶ διήγησισ περὶ τοῦ βίου τοῦ ἀββᾶ Δωσιθέου. [Hagiografie și învățături morale].Ἐπιστολὴ πρὸσ τὸν ἀποστείλαντα ἀδελφὸν πεμφθῆναι αὐτῷ τοὺσ εὑρεθέντασ λόγουσ τοῦ ἁγίου πατρὸσ ἀββᾶ Δωροθέου, σὺν ἐγκωμίῳ τοῦ βίου αὐτοῦ ἐν ἐπιτομῇ καὶ διήγησισ περὶ τοῦ βίου τοῦ ἀββᾶ Δωσιθέου. [Hagiografie și învățături morale].
TEXT
Biblioteca Academiei Române
Europeana
1 - 100 (Total Results 397)>>